Home » Cultură » Documentarul ”colectiv”, de Alexander Nanau, a avut premiera la Veneţia

Documentarul ”colectiv”, de Alexander Nanau, a avut premiera la Veneţia

Publicat: 05.09.2019
Documentarul "colectiv", de Alexander Nanau, a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, iar membrii echipei au păşit pe covorul roşu pe acordurile piesei "The Day We Die" a trupei Goodbye to Gravity, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Premiera de miercuri a fost deschisă cu o conferinţă de presă, la care au participat protagoniştii şi membrii echipei de producţie, respectiv Alexander Nanau, Antoaneta Opriş, Bianca Oana, Mihai Grecea, Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Razvan Luţac, Camelia Roiu, Vlad Voiculescu, Tedy, Narcis şi Mihaela Hogea.

Ceremonia de pe covorul roşu, pe acordurile piesei „The Day We Die” a trupei Goodbye to Gravity – care concerta în clubul bucureştean în momentul în care a izbucnit incendiul din 30 octombrie 2015 -, a fost urmată de o proiecţie a filmului.

„Colectiv” marchează o premieră pentru istoria recentă a cinematografiei româneşti, fiind, potrivit organizatorilor evenimentului italian, primul documentar românesc selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia. Filmul face parte din selecţia oficială şi este prezentat în afara competiţiei.

După lansarea mondială de la Veneţia, documentarul va avea, vineri, premiera nord-americană, la prestigiosul Toronto International Film Festival

„Colectiv” este un documentar observaţional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv. Filmul urmăreşte cu egal interes autorităţi şi jurnalişti, într-o interacţiune permanentă de căutare şi expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate individuale.

„Pentru că mi-am trăit viaţa între culturi şi ţări, nu am avut niciodată sentimentul că aparţin undeva. În noiembrie 2015, emoţia a mii de oameni care strigau într-un glas «Colectiv», m-a făcut să vreau să înţeleg cum sunt construiţi cei care se dedică dezvoltării comunităţii în care trăiesc. Am descoperit jurnalişti, whistleblowers, activişti care prin acţiunile lor au contribuit la demontarea unor minciuni dureroase pentru societate. La polul opus, am găsit oameni şi sisteme care calcă în picioare demnitatea şi viaţa însăşi a celorlalţi, din poziţii de putere politică sau financiară, minţind şi manipulând, pervertind adevărul şi legea”, declară Alexander Nanau, regizorul documentarului (foto sus).

„Să fac parte din echipa acestui film a fost o experienţă intensă şi marcantă pentru mine. Să lucrezi alături de Alexander pe o temă atât de dificilă şi într-o cheie estetico-cinematografică foarte solicitantă te îmbogăţeşte. Însă, poate mai presus de asta, exorcizarea propriilor mei demoni de după trauma Colectiv, pe care lungul parcurs al realizării filmului într-un fel a reuşit s-o facă, şi procesul de cunoaştere directă şi apoi de înţelegere dureroasă a felului bolnav în care funcţionam ca societate sunt experienţe care m-au marcat în aceşti aproape patru ani”, declară Mihai Grecea, supravieţuitor al incendiului din Colectiv. Mihai este colaborator artistic al proiectului şi s-a alăturat echipei încă din faza de cercetare, la scurt timp după ce a fost externat.

Filmul îi are ca protagonişti pe Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului, Cătălin Tolontan, Mirela Neag şi Răzvan Luţac, echipa de jurnalişti de investigaţie de la Gazeta Sporturilor, Camelia Roiu, medic la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, Mariana Oprea (Tedy), unul dintre supravieţuitorii incendiului, şi Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii. Efortul de producţie a fost unul amplu, constând în 14 luni de filmare şi 18 luni de montaj, implicând peste 60 de oameni din echipa extinsă, din cinci ţări şi nouă naţionalităţi.

Documentarul „Colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în coproducţie cu Samsa Film Luxembourg şi HBO Europe, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund şi Sundance Documentary Fund, cu participarea RTS Elveţia, YES Docu şi MDR Germania.

Filmul va fi disponibil pe HBO GO şi la HBO şi va fi distribuit în luna noiembrie în cinematografele din ţară prin Alexander Nanau Production în parteneriat cu Voodoo Films.

Alexander Nanau, regizor şi producător germano-român, a studiat regia la renumita Academie Germană de Film şi Televiziune din Berlin (DFFB) şi este deţinătorul a două burse la Institutul Sundance, respectiv Academia de Artă (Akademie der Künste) din Berlin. În 2007 a înfiinţat în România casa de producţie Alexander Nanau Production. Filmul său documentar „Lumea văzută de Ion B.” a câştigat, în 2010, trofeul Emmy Internaţional la categoria „Arts Programming”, iar „Toto şi surorile lui” a fost nominalizat la premiile Academiei de Film Europene din 2015. Nanau a fost director de imagine pentru documentarul francez-german „Nothingwood”, filmat în Afganistan, care a avut premiera la Cannes în 2017, în selecţia Quinzaine des Réalisateurs.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase